Podisul Mehedinti - prezentare generala

Share on Facebook

Podisul Mehedinti - IsvernaPodişul Mehedinţi ocupă un loc aparte în ansamblul reliefului României, fiind singura unitate de platou modelată pe structură carpatică. Regiunea este interesantă pentru complexitatea şi particularităţile geologiei, reflectate de evoluţia generală a reliefului, dar şi pentru peisajul particular, o climă mai blândă, vegetaţia cu influenţe submediteraneene sau specificul etno-cultural. Frumuseţea locurilor şi potenţialul turistic al regiunii se datorează contrastului izbitor între platourile cu panorame largi spre munţii din jur şi văile adânci cu sectoare de chei sau care se pierd în calcare formând mari peşteri.

Suprafeţele carstificate din Podişul Mehedinţi sunt relativ mici, dar datorită varietăţii şi particularităţilor formelor exocarstice şi sistemelor subterane dezvoltate în bare calcaroase, acesta este una dintre importantele regiuni carstice ale României. Două sute de peşteri – printre care Topolniţa are o dezvoltare de 20,5 km şi trei altele, peste 3 km – individualizarea, prin decuparea barelor, a cornetelor calcaroase şi a numeroase depresiuni de captare carstică, dezvoltarea unor importante câmpuri de lapiezuri şi existenţa unui renumit Pod Natural, la Ponoarele, sunt numai câteva dintre caracteristicile carstului.

Relieful pe calcare formează o succesiune de bare calcaroase, care se întind de la Motru (Baia de Aramă), la Dunăre (Vodiţa). Calcarele dau culmi asimetrice şi înguste, mărginite de abrupturi tectonice (falii longitudinale), cu aspect conic, trapezoidal sau de creastă (cornetele calcaroase), orientate în lungul structurii geologice. Prin fragmentarea tectonică a calcarelor şi eroziunea exercitată de principalele bazine hidrografice, în Podişul Mehedinţi, se individualizează patru subunităţi carstice, diferite din punctul de vedere al aspectului, morfohidrografiei şi gradului de carstificare:

  • partea nordică, între Brebina şi decroşarea Izverna–Ponoarele, cu două zone carstice importante, dintre care sistemul Zăton–Bulba este foarte cunoscut;
  • partea central-nordică, între decroşarea Izverna–Ponoarele şi pârâul Bălţii, caracterizată printr-o laţime mare a calcarelor (1-3 km), mari cornete calcaroase (Cerboanea şi Babelor) şi importante depresiuni carstice (Izverna–Nadanova–Cernavârfu şi Gornoviţa–Balta);
  • partea central-sudică, între pârâul Bălţii şi Sfodea, cu două zone carstice, văi oarbe, numeroase doline şi peşteri interesante (Curecea şi Sfodea);
  • partea sudică, între V. Cusacu Mare şi V. Ceriimoşnicului, cu cele mai interesante fenomene de captare carstică, care cuprinde peşterile Gramei, Epuran şi Topolniţa.

Din punctul de vedere al tipului genetico-evolutiv de carst, barele calcaroase din Podişul Mehedinţi sunt bare fragmentate, în zonele centrale şi bare calcaroase nivelate, în nord şi sud (C. Goran, 1983 şi 2000). Barele nivelate sunt şi cele mai carstificate zone calcaroase din Podişul Mehedinţi. In partea nordică (Ponoare–Baia de Aramă) există Complexul Carstic Zăton–Bulba (Ponoarele) şi în sud, între satele Jupâneşti şi Bunoaica, se află Complexul Carstic Epuran–Topolniţa. Este interesant că în ambele complexe carstice laţimea barei calcaroase este foarte mică 0,2–1 km şi cu toate acestea dezvoltarea cavernamentului este excepţională.

In complexul carstic Epuran–Topolniţa, lăţimea maximă a calcarelor este de 1 km, în Cornetul Jupâneşti, scade la 200-250 m în Cornetul Prosăcului şi la sub 100 m în Cornetul Ceriimoşnicului. Cu toate acestea el reprezintă cea mai importantă zonă carstică a Podişului Mehedinţi, din punctul de vedere al cavernamentului. In ceea ce priveşte formele exocarstice, Complexul Zăton–Bulba este cu mult mai important.

Share on Facebook