Noutăţi

NERA 2017

Teaser Nera 2017 - Speo-Alpin MH

Dacă e 7 Aprilie, e  NERA!

Venerabili căpitani de ambarcațiuni și stimați mateloți în căutare de aventură,

Doar cu Speo-Alpin MH, pe 7 Aprilie, anul curent și dis-de-dimineață, cu plecarea din parcarea Casei Tineretului din Drobeta Turnu Severin, la orele 5 - antemeridian și nu trecute de fix - va începe mult așteptata tură de rafting pe Nera.

Deplasarea se va face în mod organizat, urmând ca prima regrupare să aibe loc pe malul Nerei, în același loc bine știut, de unde se vor lansa toate obiectele plutitoare sau mai puțin plutitoare.

Coborârea va fi efectuată în stilul "liber ales", cu respectarea normelor în vigoare în ceea ce privește protecția și siguranța navigatorilor, avându-se în vedere - pe cât posibil - și protecția ambarcațiunilor.

Programul, ca în fiecare an:

  • Vineri: Coborâre pe Nera. Regrupare la confluența cu Beiul și cazare în Camping Valea Beiului;
  • Sâmbătă: cafeaua, tură pe Valea Beiului - păstrăvărie > Valea Beiului > Ochiul Beiului > Cascada Mare a Beușniței; foc de tabără;
  • Duminică: program liber și plecarea.

Pe toată durata programului, participanții sunt încurajați să se simtă bine, să facă multe poze (cine poate... și filmări) și să se bucure de soare(?), apă, verde și primăvară!

 

Pentru a vă confirma participarea, vă rugăm insistent să îl contactați pe Sandu Popa la tel. 0721 26 41 43.

Puteți obține informații suplimentare trimițându-ne un mesaj de pe pagina de Facebook a clubului Speo-Alpin MH, sau ne puteți suna:

Alexandru  Popa: 0721 26 41 43

Bogdan Mujescu: 0721 40 80 27

Congresul Național de Speologie Ediția 45, TISMANA 2017

 

Logo Congresul NAtional de Speologie editia 45 Tismana 2017

Asociația de Turism Montan și Ecologie Speo-Alpin MH, alături de Clubul de Speologie Vulcan Craiova, sub patronajul Federației Române de Speologie, va organiza a 45-a ediție a Congresului Național de Speologie în orașul Tismana, județul Gorj.

Această locație a fost aleasă atât datorită poziționării geografice în cadrul arealului carstic, în jurul Tismenii găsindu-se marea majoritate a peșterilor importante din zona de SV a țării, dar și a frumuseții zonei și a renumitei ospitalități gorjenești.

 

Programul congresului va include:

  • concursuri tematice (foto, film, diaporame, TSA, cartografie);
  • comunicări științifice;
  • expoziții de hărți, fotografie, tehnică de explorare, prezentare cluburi;
  • conferințe (protecție, legislație, conservare etc.);
  • comerț cu echipament, publicații etc.
  • excursii pre-congres dar și în timpul congresului;
  • seară festivă cu premieri, cină, divertisment;
  • Adunarea Generală a membrilor Federației.

Evenimentul (excursiile pre-congres) va începe în ziua de 5 septembrie 2017 (Marți), urmând ca în seara zilei de 07 septembrie 2017 (Joi) să fie deschise oficial lucrările Congresului, care vor fi  finalizate în ziua de 10 septembrie 2017 (Duminică), ora 12.00.


Nera 2016

Nera 2016

Respectând tradiția, Speo-Alpin MH organizează,

și în 2016, deja cunoscuta

TURĂ DE RAFTING pe Nera,

aceasta urmând să se întâmple pe 15 aprilie 2016.

Tura se va întinde pe parcursul întregului week-end 15-17 aprilie, cu plecarea Vineri la ora 05:00 AM și sosirea Duminică în jurul orei 19:00. Detaliind programul pe week-end, pe zile, vom avea:

- 15 aprilie:

  • ora 05:00 AM - Plecarea din parcarea Casei Tineretului din Drobeta Turnu Severin (44°37'59.59"N 22°39'0.83"E);
  • destinația Nera. Lansare ambarcațiuni. Coborâre. Opriri la Moara de apă și la Lacul Dracului. Regrupare de final la Podul Beiului;
  • deplasare la campingul Cheile Nerei (pe Valea Beușniței, lângă păstrăvărie și cabana silvică); campare.
  • pe seară, sesiune de socializareInnocent

- 16 aprilie:

  • Zi de relaxare, socializare, tură spre Lacul Ochiul Beiului și Cascadele Beușniței, mâncare la ceaun (se vor discuta cu organizatorii detalii despre contribuția personală). Seară cu foc de tabără și restul...Innocent

- 17 aprilie:

  • cafeaua de dimineață, strângerea taberei, plecarea spre Turnu Severin pe Clisura Dunării cu câteva puncte de popas. Se va lua masa la unul din restaurantele de pe lângă Pojejena / Moldova Veche. Sosirea la Casa Tineretului din Severin în jurul orei 19:00.


Pentru a vă confirma participarea, vă rugăm să îl contactați pe Președintele ATME SPEO-ALPIN MH, dl. Popa Alexandru (tel. 0721 26 41 43)

Pentru informații suplimentare puteți folosi pagina de facebook a clubului SPEO-ALPIN MH sau ne puteți suna:

Popa Alexandru: 0721 26 41 43

Mujescu Bogdan: 0721 40 80 27

 

Vă așteptăm în marea aventură!!!

Nera 2015

Nera 2015

 

A fost luată decizia. S-a stabilit. S-a bătut în cuie. A ieșit fum alb pe hornul Speo-Alpin MH: între 17 și 19 aprilie 2015 (vineri-duminică) se va desfășura, sub patronajul clubului SPEO-ALPIN MH,TRADIȚIONALA COBORÂRE CU BĂRCILE* PE NERA. Participarea dumneavoastră la eveniment, ca membri sau simpatizanți ai clubului, va trebui confirmată până (cel târziu) pe data de 01 aprilie 2015, pentru ca organizatorii să poată stabili numărul și felul mijloacelor de transport care ne vor susține în marea aventură!!!

Vă așteptăm!

Înscrierile se pot face pe pagina Speo-Alpin MH de pe Facebook dar confirmările sunt condiționate de plata a 100 LEI (transportul dus-întors din Dobeta Turnu Severin, parcarea Casei Tineretului).

Pentru a va confirma participarea prin plata sumei, va rugam sa il contactati pe dl. Popa Alexandru pentru a primi contul (tel 0721 26 41 43)

Pentru informații suplimentare puteți folosi pagina de facebook a clubului sau ne puteți suna:

Popa Alexandru: 0721 26 41 43

Mujescu Bogdan: 0721 40 80 27

 

 

*Barcă: mic vas plutitor care este pus în mișcare cu ajutorul vâslelor [...].

Actiune SalvaSpeo CORSA in Pestera Ponicova

Joi, 21 august 2014, Speo-Alpin MH a participat, alături de alte cluburi din România dar și din Slovenia, Polonia, Franța, Germania și Italia, în Peștera Ponicova, la un exercițiu de salvare organizat de Corpul Român Salvaspeo – CORSA în cadrul EuroSpeleo Forum Băile Herculane 2014.

Exercițiul SalvaSpeo a avut ca scop salvarea unui turist/speolog accidentat în partea de sud a peșterii, la intrarea dinspre Dunăre și scoaterea acestuia în siguranță cu ajutorul tehnicilor specifice salvatorilor speologi precum și preluarea acestuia de către serviciile medicale specializate ISU și SMURD.

Pestera Ponicova este o peșteră neamenajată în scop turistic, acest lucru având un impact potențial negativ asupra numeroaselor grupuri de vizitatori care parcurg cheile și galeriile acesteia.

 

O prezentare mai amplă puteți  găsi în  cadrul articolelor prezentate de RadioTeleviziunea SeverinDigi24 si speleoevent.ro

Actiune SalvaSpeo CORSA in Pestera Ponicova - Galerie foto

Mai multe articole..

Pagina 1 din 2

Început
Anterior
1